Istoria comunei Cămăraşu

Primele atestări documentare

Evul Mediu dominat de samavolniciile nobilimii
Aşa cum atestă vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul comune Cămăraşu, această vatră din mijlocul Câmpiei Transilvaniei a fost locuită de om din cele mai îndepărtate epoci preistorice.
Prima mentiune documentară a existentei unuia dintre satele ce compun azi comuna Cămăraşu este cea din anul 1320, care aminteşte de villa Noee, adică de satul Năoiu. Documentul nu se cunoaşte, nefiind inclus în colectia Documente privind istoria României.

Peste cinci ani, într-un document din 2 august 1325, emis la Alba Iulia, apare şi Cămăraşu, cu prima sa atestare documentară, satul fiind dat cu acest prilej, în urma unei împărtiri între frati, nobilului Dezideriu, fiul lui Dionisie. Actul are următorul cuprins în limba română (tradus din latină):

„Noi, capitlul Bisericii Transilvaniei, dăm de ştire prin cuprinsul celor de fata tuturor cărora se cuvine că, înfatisându-se înaintea noastră, Ioan, preotul din Aluniş, şi Ioan, parohul din Dedrad, şi comitele Nicolae, fiul lui §tefan cu scrisori de împuternicire îndestulătoare, ca împuterniciti ai nobililor Toma, §tefan şi Desideriu (Desew), fiii lui Dionisie, în numele stăpânilor lor au mărturisit prin viu graiu şi deopotrivă că pomenitii nobili Toma, §tefan şi Desideriu au împărtit între dânşii nişte moşii de moştenire ale lor aşezate lângă Someşul (Zomus) Mare şi Someşul Mic şi moşia lor de moştenire din Obad (ori, în Ungaria) aflătoare lângă Tisa în aşa chip ca moşiile lor de moştenire anume Cuzdrioara, Lăpuş, Rohia, Curtuiuşul-Dejului, Hasmaş şi Palian cu câmpul, care mai înainte tinea de Bogata de Sus, care acum a fost dat spre folosinta suszisului sat Hasmaş şi cu câmpul aşezat între două râuri Bagath şi Begathu, care-l mărginesc deopotrivă, dat acum spre folosinta satului Curtuiuşul-Dejului, de mai sus, aflătoare în comitatul Solnocul interior, cu toate folosinetele şi cu cele ce tin de ele, au fost date, potrivit împărtelii făcute între dânşii magistrului Toma, fratele lor; ca să le stăpânească pe veci. Moşia de moştenire din Obad, aflătoare lângă Tisa, în partea de miazănoapte, şi moşiile Mănasturel, Gârbou, Suciul de Jos, Manahaza, Maia, Calna, aflătoare lângă râul Lăpuş în comitatul Solnocul interior au căzut la împărteală magistrului § tefan, fratele lor, la fel cu toate folosintele şi cele ce tine de ele, ca să le stăpânească în chip nestrămutat. Iar moşiile Cămăraşul Deşert (Kamares), ce se află în comitatul Cluj, Bogata de Jos, Bagathu, Kachlahaza, cu Rugachhaza de lângă râul Kasal şi Myhalhaza şi Suciul de Sus de lângă râul Zuch, aşezat în comitatul Solnocul interior s-au dat la împărteală ca soarte fratelui lor mai mic Desideriu cu toate folosintele şi cele ce tin de ele, ca să le stăpânească pe veci. În fata noastră Ioan preotul din Aluniş, Ioan parohul din Dedrad şi comitele Nicolae fiul lui §tefan, împuterniciti ai nobililor de mai sus, au dat deopotrivă şi au încredintat în numele stăpânilor lor pomenitele moşii, ca aceştia să le stăpânească, să le tină şi să le aibă în pace cu drept veşnic şi neturburat întru fiii fiilor şi urmaşilor moştenitorilor lor. Suszisii împuterniciti s-au legat, în numele stăpânilor lor, în fata noastră, că dacă vreunul din nobilii lor stăpâni va fi turburat în curgerea vremii de cineva din pricina moşiilor acum împărtite, să fie datori a-l apăra cu totii dimpreună. Iar dacă cineva dintre nobilii de mai sus sau urmaşii lor ar încerca să se împotrivească în curgerea vremii acestei rânduieli să plătească îndată drept pedeapsă celorlalte părti două sute de mărci. S’a mai adăugat că oricând ne va fi adusă scrisoarea de fata, vom da cu privire la acest lucru o scrisoare a noastră privilegiala”.

Nobilii amintiti în document sunt din cunoscuta familie nobiliară maghiară din Transilvania Banffi de Losoncz, venită în Ardeal din zona Ungariei superioare de atunci, din Evul Mediu. Observăm că satul Cămăraşu era în comitatul Cluj încă de la prima atestare documentară. Satul Sâmboleni este atestat documentar pentru prima dată în documentul din 10 aprilie 1329, emis tot de Capitlul Bisericii Transilvaniei, în Alba Iulia. Actul se referă la punerea în stăpânire a moşiilor Silivaşu de Câmpie, §opteiu şi Urmeniş şi Buza, Geaca, Jucu, Năsal şi Coasta, iar Sâmboleni, de altfel şi Cămăraşul sunt pomenite doar tangential în document, ca mosii învecinate. Pentru a ne introduce în spiritul epocii dominate de luptele nobilimii atotputernice care submina însasi autoritatea regelui Ungariei, atunci Carol Robert de Anjou, cel care a fost înfrânt la o Posadă de voievodul Tarii Româneşti, Basarab, redăm mai jos o parte din documentul sus amintit de la 1329, tradus din latină în limba română: „Capitlul Bisericii Transilvaniei tuturor mântuire. Înfatisându-se în mijlocul nostru, pe de o parte, magistrul Lachk comitele Secuilor, în locul şi numele stăpânului nostru, regele Carol cu o împuternicire cuprinzând o deplină şi osebită însărcinare privitoare la cele de mai jos, iar pe de altă parte, magistrul §tefan, zis Pugan, fiul lui Francisc, fiul lui Bechend, acest magistru Lachk, ca împuternicit al regelui şi vorbind de însărcinarea acestuia, ne-a spus şi ne-a mărturisit prin glasul său, în locul domnului regele, precum urmează: că stăpânul nostru, regele, a dat nişte moşii ale sale, aşezate în părtile Transilvaniei şi anume: Silivaşul de Câmpie, cu pământul numit Căstăul Mare, de asemenea cele numite §opteiu şi Urmeniş aflătoare în comitatul Cluj, care moşii au fost odinioară moşii de moştenire ale voievodului Ladislau şi ale fiilor săi şi pe care fiii voievodului Ladislau le-au dat, în schimbul altor moşii unui oarecare pe nume Myke, fiul lui Nicolae, care până la urmă a murit fără moştenitor. Pentru nelegiuita vină a necredintii şi pentru răzvrătirea în care căzuse acel voievod Ladislau cât era încă în viata şi pentru că şi fiii săi, urmându-l în păcatul necredintii s-au împotrivit neîncetat majestatii regale şi până şi acum, întovărasiti şi făcându-se părtaşi cu alti haini şi pizmaşi de ai regelui, ei uneltesc la aceeaşi necredinta şi răzvrătire şi năvălind adesea pe moşiile regeşti săvârşesc jafuri şi dau foc şi nu se înfricoşează să facă tăieri şi pustiiri aşa de mari încât abia se pot spune prin vorbe, atât pentru răzvrătirile lor amintite pe scurt mai sus, cât şi pentru că acel Myke a murit fără moştenitor, din amândouă pricinile, acele moşii au ajuns pe bună dreptate în mâinile şi în dreptul de danie al regelui.

De asemenea, şi altă moşie a sa numită Geaca, aflătoare în comitatul Dăbâca, pe care acelaşi voievod Ladislau o cotropise pe nedrept şi a tinut-o cotropită, şi care din aceeaşi pricină a necredintii lui şi a fiilor săi, precum şi fiindcă fusese moşia unui om care a murit fără urmaş şi a unor oameni care au murit fără urmaşi şi a căror amintire nu mai este şi fiindcă a fost cotropită şi tinută de el pe nedrept, din această pricină şi din amândouă pricinile arătate mai sus, tine de dreptul de danie al regelui.

De asemenea, alte moşii ale domnului nostru regele, numite Buza, Năsal şi Lacu aflătoare în comitatul Dăbâca, precum şi moşia numită Budeşti, aflătoare în comitatul Cluj, care moşii , au fost odinioară pământuri de moştenire ale lui Eleeus şi Moise, fiii lui Moise. Dar pentru ruşinea necredintii şi răzvrătirii în care căzând acei fii ai lui Moise, ca şi cum s-ar opinti împotriva pintenului bun s-au ridicat împotriva regelui, stăpânul lor firesc şi în împotrivirea şi răzvrătirea lor şi-au găsit moartea în chip nevrednic şi au pierit din mijlocul nostru şi urmaşii rămaşi după ei au fost trimişi în surghiun, iar bunurile şi moşiile lor, atât acestea, cât şi altele, au fost în întregime trecute şi date fiscului regesc şi din această pricină numitele moşii, ca unele care erau ale unor răzvrătiti şi oameni ciumati care, – ca să nu mai vorbim de celelalte, spre a nu ne lungi prea mult, – nu s-au temut să săvârşească şi fărădelegea jignirii majestatii regale, pentru care suszisele moşii au trecut în mâinile regelui şi în dreptul său de danie.

De asemenea o moşie a sa, numită Coasta, aşezată în apropiere de Sic şi aflătoare în comitatul Dăbâca, moşie de moştenire a unui nobil pe nume Gula, mort fără urmaşi şi din această pricină ajunsă după dreptate în dreptul de danie al regelui împreună cu pământurile arătoare, livezile, dumbrăvile, pădurile şi pescăriile mai sus pomenitelor moşii, fără a-şi păstra pentru sine sau pentru urmasii şi moştenitorii săi nici un drept asupra lor sub nici un cuvânt şi din nici o pricină, adică fie pentru cuvântul de răzvrătire învederată fie pentru cel de lipsă de moştenitori.
Toate moşiile susnumite au trecut în dreptul de danie al regelui în aceleaşi hotare şi margini străvechi în care fuseseră stăpânite de vechii stăpâni şi înnoindu-le semnele de hotar, după cum se va vedea mai jos, domnul nostru regele le-a dat, le-a trecut şi le-a hărăzit în schimbul şi în locul moşiilor mai jos însemnate, şi le-a dat în stăpânire aceluiaşi magistru

Ştefan zis Pugan şi, prin magistrul Lachk, împuternicitul său şi omul său trimis anume pentru aceasta în fata omului nostru de mărturie, anume magistrul Petru zis Tatar, sot şi fratele nostru canonic pe care, cerându-i-l chiar domnul nostru regele printr-o scrisoare trimisă nouă, i l-am trimis în acest scop, din însasi porunca lui , după cum magistrul Lachk şi magistrul Petru, sot de al nostru ne-au arătat că, mergând la numitele moşii, i le-au dat magistrului §tefan şi punându-l în stăpânirea lor de fapt, i le-au orânduit lui. Şi pentru ca suszisele moşii, date în schimb prin această învoială, să stăruie în chip nestrămutat şi să fie stăpânite în pace şi linişte de magistrul §tefan şi de fiii fiilor săi cu un drept şi mai puternic, regele făcând şi purtând mai întâi o cercetare asupra acestora, a hotărât să se nimicească toate privilegiile şi actele, date atât sub pecetea sa cea nouă, cât şi sub cea veche, cu privire la suszisele moşii, la toate cât şi numai la vreunele din ele sub orice nume ar fi ele socotite, oricărora sau oricui le-ar fi fost date în vremile de mai înainte şi din orice pricină şi că orice privilegii şi acte, danii şi hărăziri pe care le-a făcut, după cum s-a amintit mai sus, le-a nimicit şi atunci şi le-a nimicit şi acum .

În schimbul şi în locul acestor moşii, magistrul Ştefan, înfatişându-se, după cum s-a spus, însuşi în fata noastră, a dat la rândul lui domnului nostru regelui mai sus numit, nişte moşii ale sale aflătoare în comitatul Trencin (azi în Slovacia): moşiile de moştenire Garadna, în care este o biserică de piatră, şi Garadna de Sus şi tot acolo locul cetatii numite de asemenea Garadna; de asemenea, în comitatul Nitra (azi în Slovacia), moşiile sale de moştenire sau părtile de moşie ce tin de el cu drept de moştenire din moşiile Sys, Reduk şi din cele două Libaha, de asemenea pământul numit Vysnew, precum şi moşia numită Vendegy cu o mină de aur, apoi moşia numită Pobohaan de asemenea moşiile numite Kohnad şi Rusk, Delech şi Steche aflătoare în acelaşi comitat Trencin, moşiile sale de cumpărare din moşi strămoşi, şi venindu-i lui cu drept de moştenire şi de cumpărare şi fără să privească pe altii.

Şi părtile ne-au mai spus că pomenitele moşii au fost hotărnicite şi date în schimb şi trecute în stăpânirea regelui de către magistrul Ştefan, în fata magistrului Lachk, omul regelui, şi în fata omului de mărturie al capitlului bisericii de Nitra, anume magistrul §tefan, cantorul acelei biserici din Nistra, luat ca mărturie şi trimis în acest scop, după cum spun ei că se cuprinde mai pe larg în scrisoarea aceluiaşi capitlu din Nitra, pe care au spus că o au.

§i deoarece acel magistru Lachk, împuternicitul şi omul regelui, trimis anume pentru aceasta ne-a înfatişat şi am primit scrisoarea regelui trimisă nouă în pricina aceasta, prin care ni se poruncea anume să fim datori a trimite un om al nostru , noi am hotărât să trimitem pentru îndeplinirea celor amintite mai sus pe omul nostru magistrul Petru zis Tătar, frate canonic şi sot de al nostru dimpreună cu magistrul Lachk, omul regelui. Iar aceştia venind în fata noastră şi a întregului capitlu şi povestindu-ne într-un glas ce-au arătat că lucrurile s-au petrecut în felul acesta: că în duminica Reminiscere (19 martie) din anul domnului o mie trei sute douăzeci şi nouă, s-au dus la fata locului, la numitele moşii, date de rege, în schimb, magistrului Ştefan, rămânând acolo toată săptămâna şi după ce au chemat pe vecini şi pe megieşi şi au aşteptat să se adune destui de fată ca aceştia, au hotărnicit suszisele moşii toate şi una câte una, împreună şi fiecare în parte, după vechile şi bătrânele semne de hotar, şi după ce au făcut hotărnicirea, au statornicit pomenitele moşii, pe toate şi pe fiecare în parte, fără nici o împotrivire, magistrului § tefan, şi au pus pe acest magistru Ştefan în stăpânirea de fapt a susnumitelor moşii, în chip slobod, fără a se împotrivit cineva.

Făcând acolo hotărnicirea şi însemnând marginile şi mersul semnelor de hotar după încredintarea ochilor, ei au pus să le scrie şi ni le-au înfatişat nouă trecute în registru, făcându-ne o dare de seamă deplină. Iar mersul şi şirul acestor hotare şi margini este următorul: întâiul semn de hotar al susnumitelor pământuri Silvaş, Şopteriu şi Urmeniş începe din partea de miazăzi, de la o creastă unde sunt trei movile de hotar, dintre care una face hotarul dinspre pământul Silvaş, alta dinspre pământul Sânpetru, a treia dinspre pământul numit Sângeorgiu lângă care au ridicat o movilă nouă; de aici hotarul coboară pe lângă satul Dâmb la râul Luduş şi trecând râul Luduş, se îndreaptă printre două pământuri: Spânzurătoarea Mare şi Spânzurătoarea Mică pe coasta unei creste, numite creasta Spânzurătoarea Mică şi ajunge la două movile de hotar pe creastă, dintre care una face hotarul dinspre pământul nobililor din Juc, numit Sărmaş, iar alta dinspre pământul Căstăul mare. De aci hotarul merge şi coboară la locul numit Zenasay pe vale, până la râul Ludoş, şi trecându-l spre soare apune, de aci se îndreaptă spre miazănoapte, pe valea râului Ludoş şi ajunge la deluşorul numit Oor, unde sunt trei movile vechi de hotar, dintre care una face hotarul dinspre pământul Căstăul Mare, a doua dinspre satul Cămăraş (Kamaros), moşia magistrului Simion, iar a treia dinspre pământul Tagu, tinând-o spre miazănoapte, tot pe aceeaşi vale Ludoş, el ajunge la un munte, pe coasta căruia au ridicat un semn nou de hotar, care desparte spre miazănoapte, Tagşorul de pământul magistrului Toma, iar spre miazăzi despărtind pământul magistrului Ştefan dinspre Tagu.

Hotarele pământurilor numite Buza, Geaca, Lacu şi Năsal încep în felul acesta: adică, pe o creastă, numită Creasta Spânzurătorii, care desparte astfel pământurile Geaca şi Sâmboleni (Zumbatteke), încât partea de miazănoapte tine de pământul Geaca, iar partea de miazăzi de pământul Sâmboleni, apoi coboară la Lacul Puturos, de aici urca la doi stejari, lângă care este o movilă de pământ numită Mykashatar; de aici, din creastă hotarul merge până la o salcie numită Copacul ciuntit, care desparte pământurile Mociu şi Geaca, apoi trece prin râul Lacul Cerbului şi se îndreaptă spre pădurea numită Pădurea Femeii, coboară însă până la hotarul numit Legenfark; de aici urca şi merge pe creastă la pădurea numită Pădurea Crucii, apoi vine tot pe acolo la Creasta Spânzurătorii, care desparte între ele pământurile numite Sucutard şi Lacu, apoi coboară la râul Lacul Cerbului şi pe acel râu Lacul Cerbului până la Vadul Stâncii, unde este un semn numit Lykashatar.[Urmează descrierea hotarelor cu satele Ghiolt, Năsal etc.] De asemenea hotarele pământului numit Coasta încep astfel: primul semn este de piatră, dinspre pământul Tăureni, pământ de arătură lângă drum, apoi trece printr-un pârâu spre miazăzi, către capătul locului numit Almakereke, de aci merge către doi stejari, de aici se îndreaptă deasupra dealului şi merge pe creastă până la o movilă de pământ care este mai sus de Buzyas, acest semn desparte pământul coasta de pământul Bărăi, apoi de la semnul acesta coboară la drumul mare care merge la Bontida, drum care desparte pământul Giulatelec de pământul Juc; pe acel drum mare el merge la pârâul numit Pârâul Corbului, şi apoi de la acel pârâu urca la o creastă pe care este o movilă de pământ care desparte pământul Giulatelec de pământul Gunk.

[Urmează descrierea hotarului spre Bontida, Sic etc.] Şi fiindcă aşa după cum de putină însemnătate este să faci legi, dacă n-are cine să le păzească, tot aşa în zadar să închei învoieli şi în el legăminte, dacă învoielile nu se tin de către părti şi acestea nu se nevoiesc prin făgăduieli a le păzi, numitul magistru Lachk, din partea nodului regele a spus şi s-a îndatorat că regele va păzi această întocmire de îndatoriri iar magistrul §tefan s-a îndatorat şi el pe sine şi pe urmaşii săi, de a păzi din partea lor aceeaşi întocmire şi aşa au întărit, au hotărât şi au făgăduit printr-un legământ solemn.
Dat luni după duminica Judica, în anul domnului arătat mai sus o mie trei sute douăzeci şi nouă, Nicolae fiind prepozit, Sanctus cantor, Toma custode şi Solomon, arhidiaconul de Turda, decan al bisericii noastre”.Din document reiese o întreagă frescă a vietii medievale din zonă, cu spânzurători pe dealuri, devenite toponime, ce amintesc de arbitrariul nobilimii care judeca după dreptul paloşului, dreptul de a ucide un iobag, cu nobili care făceau tăieri şi pustiiri pe alte moşii ale regelui, exprimându-şi puterea discretionară în zonă, cu surghiuniri de către rege a unor nobili răzvrătiti şi considerati „ciumati”, cu amintirea pădurilor, livezilor şi pescăriilor din zona Câmpiei Transilvaniei, cu movile vechi ce despărteau hotarele satelor sau moşiilor pe creste de deal etc.
Al treilea document cunoscut în întregime se referă la satul Năoiu, fiind datat la 1 august 1331 în Alba Iulia şi are următorul cuprins:

“Capitlul bisericii Transilvaniei” . Voim să ajungă la cunoştinta tuturor că venind în fata noastră nobilul bărbat Nicolae, fiului lui Ws de Frata a mărturisit, că a dat şi a dăruit nobilei doamne numite Clara, fiica sa, sotia lui Nicolae, fiul lui Filip, de Năoi (Novay) şi celeilalte fiice a lui numită Elisabeta, care, după cum ne-a spus, se află încă în fragedă vârstă, a patra parte dreaptă din moşia sa numită Frata şi de asemenea jumătate dintr-un pământ al său numit Ponuateluk cu toate folosintele sale ca să se le aibă şi să le stăpânească cu drept de veci.

Toma şi Benedict, fiii aceluiaşi Nicolae, fiul lui Ws, venind în fata noastră şi-au dat învoirea deplină la această dăruire a unei pătrimi din moşia Frata şi a unei jumătati din Ponuateluk . Dat la octavele sărbătorii Sfântului apostol Iacob, în anul domnului o mie trei sute treizeci şi unu, Dominic fiind prepozit, Santo cantor, Toma custode, Adrian decan al bisericii noastre”.
Documentul este aşadar un act de danie a unui nobil din Năoiu, încheiat în fata Capitlului Bisericii catolice a Transilvaniei din Alba Iulia.

Urmează, în ordine cronologică documentul din 4 septembrie 1349, dat în Alba Iulia, care se referă direct la moşiile Cămăraş şi Sâmboleni şi are următorul text:

„Noi, Ludovic, din mila lui dumnezeu regele Ungariei, dăm de ştire şi facem cunoscut tuturor cărora se cuvine că deoarece moşiile noastre numite Cămăraş (Kamaras) şi Sâmboleni (Zombathlenyie) luate odinioară de la noi de la măritul bărbat domnul Toma, judele curtii noastre, au fost dăruite şi hărăzite de noi magistrului Toma, fiul lui Dionisie, iubitul şi credinciosul nostru, pentru prea credincioasele şi vrednicile sale slujbe; <şi apoi>, luându-le de la magistrul Toma, am poruncit să fie înapoiate zisului Toma, judete curtii noastre; drept aceea, am făgăduit pomenitului magistru Toma şi făgăduim prin mărturia celor de fata, ca oriunde ar putea afla două mosii tinând de dreptul nostru de danie şi ni le va aduce la cunoştinta majestatii noastre, dăruindu-i-le pe acestea i le vom hărăzi pe veci lui şi prin el moştenitorilor şi urmaşilor săi.

Spre mărturia acestei făgăduieli a noastre i-am dat această scrisoare deschisă a noastră, pecetluită cu pecetea noastră de taină. Dat la Alba Iulia, în vinerea de după sărbătoarea fericitului Egidiu mărturisitorul, în anul domnului o mie trei sute patruzeci şi nouă. Darea de seamă a magistrului Andrei, fiul lui Lachk, făcută prin notarul său Ioan”. Satele Cămăraşu şi Sâmboleni au, aşadar, un destin comun încă din Evul Mediu. Ele devin, prin acest act, proprietatea unuia dintre membrii cunoscutei familii de nobili maghiari Banffi de Losoncz (textul latin al documentului este publicat în volumele colectiei de documente Banffi).

Două familii de nobili români haţegani stăpânesc Cămăraşul în Evul Mediu.
Atestarea functiei de cnez în Sâmboleni.
Începând de la prima atestare documentară, Cămăraşul a avut mai multi stăpâni de moşie de-a lungul timpului. Primul, cunoscut, este un anume Renold (sas după nume), căruia i-au urmat membri ai familiei nobiliare Radó, Laczk, Dezsöfi, după care au ajuns să stăpâjnească satul Cămăraşu membri a două familii de nobili români hategani: Ungur de Nădastia şi Arca de Densuş.
Istoricul Ioan Drăgan precizează în lucrarea sa Nobilimea româneascd din Transilvania 1440-1514 că familia Ungur de Nădastia a fost ridicată de Corvineşti între baronii regatului Ungariei. Cel mai important membru al familiei, Ioan Ungur de Nădastia, s-a distins în luptele atât „contra turcilor cât şi altor duşmani ai regatului”, a săvârşit mai multe fapte de arme strălucite, a fost răsplătit cu mai multe moşii, reuşind să adune 111 moşii, târguri şi cetati răspândite în 11 comitate.

Cealaltă familie, Arca de Densuş, era înrudită cu familia Ungur de Nădiştia, un Arca a fost căsătorit cu Neacşa din familia Muşina de Densuş şi fiul lui a luat în căsătorie pe Ana Ungur, sora lui Ioan Ungur de Nădastia, urmaşul său.

După nobilii hategani, proprietari ai moşiei Cămăraşu devin fiii baronului Desideriu, Ladislau şi Grigore, care participând în 1467 la răscoala contra regelui Matia Corvinul au fost deposedati de moşiile lor care apartineau de cetatea Unguraş, inclusiv Cămăraşul şi Sâmboleni şi aceste sate sunt date episcopului catolic Ioan al Episcopiei de Oradea.

În 1506 este pomenit şi cnezul Paşca din Sâmboleni, iobag al Episcopiei de Oradea. Este o atestare documentară a unei functii specifice românilor, care vine din Evul Mediul timpuriu, din perioada convietuirii românilor cu slavii, dinainte de venirea ungurilor în Transilvania. Contributii în bani, produse agricole §i recruti în preajma răscoalei lui Horea Din protocolul adunărilor marcale sau provinciale ale comitatului Cluj din perioada 1745-1759 aflăm cuantumul dării repartizate pe satele actualei comune Cămăraşu pentru întretinerea armatei imperiale. Astfel, în adunarea marcală tinută în târgul Gilău la 12 noiembrie 1745 s-a stabilit o contribute de 120 florini renani, 3 câble de grâu, 8 de ovăz şi 4 care de fân pentru Cămăraşu (Pusztá Kamaras), 150 florini renani, 3 câble de grâu, 12 de ovăz şi 6 care de fân pentru Năoiu (Novaj) şi 180 florini renani, 5 câble de grâu, 12 de ovăz şi 6 care de fân pentru Sâmboleni (Szombattelke). Aceste sate figurează într-o plasă cu Sărmaşu, Sărmasel, Răzoare, Miheşu de Câmpie, Balda, Vişinelu, Mociu, Crişeni, Boteni, Berchieşu, Frata, Aruncuta, Soporu de Câmpie, Suatu de Sus şi Suatu de Jos. Cel mai mare impozit în bani îl plătea Răzoare (280 fl.r.), apoi Frata (260 fl.r.), cu cel mai mult grâu sunt impuse satele Răzoare, Miheşu de Câmpie şi Frata (câte 6 câble), cu cel mai mult ovăz era datoare Răzoare şi Miheşu de Câmpie (câte 22 câble) şi cu cel mai mult fân erau impuse tot cele două sate Răzoare şi Miheşu de Câmpie (câte 11 care).

În adunarea marcală a comitatului Cluj, tinută în Cluj-Mănastur la 14 aprilie 1746, Cămăraşu (P. Kamarás) este impus cu 60 florini renani, Năoiu cu 90 şi Sâmboleni cu 95.
La 14 noiembrie 1846 s-a tinut adunarea marcală în Aiton, unde Cămăraşu a fost impus pe anul militar 1746-1747 cu 130 fl. r. (nu este impus cu grâu, ovăz şi fân), Năoiu cu 120 fl. r. şi cu 2 câble de grâu, 1 de obăz şi 2 care de fân, iar Sâmboleniul a fost impus cu 240 fl.r. şi cu 2 câble de grâu, 2 de ovăz şi 2 care de fân. Cu dare în grâu, ovăz, fân nu sunt impuse nici satele Răzoare, Balda, Miheşu de Câmpie, Vişinelu, Crişeni, Boteni, Bercheşu şi Frata din această plasă. Va fi fost, probabil, un an nefavorabil pentru cultura cerealelor, poate va fi fost chiar o grindină.
Din documentele adunării marcale tinute la 29 ianuarie 1747 în Jucu de Sus aflăm că o serie de sate erau restante la contributie, printre care şi Cămăraşu, cu 8 câble de ovăz, Năoiul şi Sâmboleniul nu aveau nici o restanta.

Răscoala lui Horea
Datorită înăspririi jugului social şi national în Câmpia Transilvaniei, înainte de răscoala lui Horea erau semnalate alarmante semne de răzvrătire a populatiei. Autoritatile imperiale austriece, guberniul Transilvaniei se temeau de o răscoală a românilor în zona Teaca, la Pinticu, dar şi în alte părti din Câmpie, unde a fost masată armată imperială. Până la răscoală, documentele vremii semnalează numeroase plângeri ale locuitorilor din Câmpie adresate împăratului Iosif al II-lea, care a şi constatat greutatile la care era supus poporul român cu ocazia vizitelor sale în Transilvania. Altă formă de manifestare contra nedreptatilor era şi fuga de pe moşie şi chiar emigrarea în Tara Românească şi Moldova. Pentru românii din Câmpia Transilvaniei cele mai bune călăuze spre tarile româneşti de peste munti erau românii din satul Pinticu de lângă Teaca.

În 1781 venise la putere cu drepturi depline împăratul Iosif al II-lea, care a făcut câteva reforme administrative importante, lovind în puterea discretionară a nobilimii, ceea ce a dat încredere poporului sa-si caute dreptatea.

La 1781 avem şi lista juzilor şi juratilor din comunele care azi formează comuna Cămăraşu. Astfel, în Cămăraşu era jude al satului Balinth György, care avea jurati pe Iancuta Ispas (Iszpász Jankútza), Nicolae §ofronie (Sofrónye Nyikúláj), Todor Chertes (Kertész Todor), Costan Toma (Tóma Kosztán), On Ispas (Iszpász Vón) şi pe §tefan §uteu (Sütö Stefán).
În Năoiu era jude al satului Vasile Nut (Nutz Vaszily), care avea jurati pe Toma Moldovan (Moldovám Tóma), Minea Apahidean (Apahigyán Minya), On Itul (Itúl Vón), George Papita (Papitzye Györgye), Dumitru Moldovan (Moldován Dumitru) şi pe Iuon Bone (Bónye Júvon).

În Sâmboleni era jude al satului Iuon Chiorean (Kivorán Iúvon) şi jurati erau Vasile Năoian (Novoyán Vassily), Andreica Ut (Uts Andréka), Gligor Maroşan (Márosán Gligor), Lupu Leoca (Loka Lupuj), Todor Chibulcutean (Köbölcútyán Todor) şi On Matean (Matyean Vón).

Acestea erau reprezentantele comunale oficiale ale satelor ce formează azi comuna Cămăraşu în timpul când s-a ridicat, cu drepturi depline, la conducerea Imperiului Austriac Iosif al II-lea.
Desele drumuri ale lui Horia la Viena au creat legenda că el însuşi poartă cuvântul „bunului împărat”, astfel că după izbucnirea răscoalei poporul credea că aceasta s-a declanşat cu ştirea şi vointa suveranului. Atât de mare era credinta în împărat încât atunci când, la ordinul suveranului, guberniul Transilvaniei, cu sediul în Sibiu, emitea la 23 noiembrie 1784 cunoscuta patentă (ordin circular) în limba română prin care se promiteau 300 de florini sau galbeni celui ce-i va prinde şi preda pe corifeii răscoalei, poporul nu a crezut ca-i ordinul împăratului, ci un şiretlic al domnilor. Popa Iov, fiul protopopului Popa Samuel din Lechinta de Mureş a citit în batjocură patenta multimii adunate, de a râs tot satul. §i Archimie Baci din Cămăraşu a îndemnat pe tarani să nu creadă patenta pentru că aceea nu e poruncă împărătească, ci e scrisă în mod fatarnic de domni.

Faptul ne relevă o cunoaştere reală a evenimentelor petrecute în zonele cuprinse de răscoală şi ataşamentul locuitorilor din Cămăraşu fata de marii conducători ai răsculatilor: Horia, Cloşca şi Crişan, precum şi sperantele puse în această ridicare la demnitate a românilor pentru libertate socială şi natională, înainte cu câtiva ani de Revolutia Franceză de la 1789.
Sperantele în răsculati sunt chiar exprimate de un alt locuitor din Cămăraşu, la 1784, şi anume de §tefan §uteu (juratul de la 1781), care anuntat public că numai să vină răsculatii că el nici nu mai slujeşte nici un domn şi îndemna şi pe altii să nu presteze slujbe iobăgeşti. Satul era pe punctul de a începe pustiirile, ca în alte părti, consemnează documentele. Răscoala lui Horia a fost astfel şi pentru locuitorii Cămăraşului un prilej de afirmare a vointei de libertate şi dreptate socială şi natională.

Iobăgia în Cămăraşu şi Sâmboleni la 1826
În anul 1826 s-a întocmit o conscriptie a bunurilor baronului Kemény Samuel, la moartea acestuia, în folosul urmaşilor, bunuri aflătoare în Cămăraşu. Au depus mărturie:

• Ioan Varga, iobagul baronului Simion Kemeny, de 70 de ani;
• Todor Ispas (Iszpasz), iobagul aceluiaşi baron, de 75 de ani;
• Simion Bretan (Bretan Szimion), iobagul aceluiaşi baron, de 50 de ani;
• German Marian (Marian Gyermán), iobagul aceluiaşi baron, de 105 ani;
• Mihail Mathe junior, iobagul lui Samuel Kemény;
• Tănase Marina (Marina Tanászi), iobagul lui Gheorghe Kemény, de 40 de ani;
• Pantilimon Uilăcan (Ujlakan Pantyilimon), iobagul baronului Gheorghe Kemény, de 40 de ani.

Din declarable lor aflăm cine erau iobagii văduvei lui Samuel Kemény, Rosalia Csoka, din Cămăraşu, într-o situatie după mărimea sesiei (în stânjeni pătrati), a vitelor de plug şi a culturilor agricole.
Alte nume de locuitori din Cămăraşu pomenite în urbariul din 1826, ca vecini de locuri ale baronului Kemény Samuel, iobagi şi jeleri ai altori stăpâni de moşie: Luca Mocan (Mokán Luca), Luca Alb (Alb Luca), Gheorghe Mocan (Mokán György), Iuon Chirilă (Czirilla Juon), Filip Luca (Luka Filip), Nistor Ispas (Iszpász Nyisztor), Lumperdean (Lumptyergyan), Chirilă Ispas (Iszpász Kirilla), Condrate Oprea (Opra Konrád), Dănilă Ispas (Iszpász Danyila), Gavrilă Mocan (Mokán Gavrila), Kutos Mihály, Onut Sanfira (Szanfira Onutz), Oran György (jeler), Toma Gulaş (Gulyás Toma), Anton Mocean (Mocsán Anton), Iuon Nica (Nyika Juon), Nichita Nistor (Nyisztor Nyikita), Bot Pál, Iosip Aluaş (Aluas Ioszip), Molnár János, Orban Istok, Iosif §uteu (Sütö Joszip), Kutos János, Orban György, Simion Cociş (Kocsi Simion) (jeler), Iacob Puculaş (Pukulás Jákob), Lupu §uteu (Sütö Lupuj), Mihăilă Vaş (Vas Mihaila), Iuon Băldean (Bolgyán Juon), Pap János (jeler), Sütö András (iobag), Sütö Gergely, Molnár János, Iosif §uteu (Sütö Iosip), Molnár Pista, Dănilă Ispas (Iszpász Danyila), Sütö Mihály, Nistor Ispas (Iszpász Nyisztor), Ilia Cociş (Kocsis Ilia), Bod Pál, Luca Mocan (Mokan Luka), Iosif Lovas (Lovász Joszep), Mihăilă Lovas (Lovász Mihaila), Iuon Luca (Luka Juon), Iacob Luca (Luka Jákob), Nicolae Login (Logyin Nyikuláj), Gligor Alb (Alb Gligor), Ion Pop (Pop Juvon), Melintea Alb (Alb Melintya), Vasilica Coroian (Koroján Vaszilika), Csányi Márton, Molnár György, Iuon §uteu (Sütö Juvon), Mihăilă Secheran (Szekerán Mihaila), Gligor Lumperdean (Lumpergyán Gligor), Iuonica Lovas (Lovász Juvonyika), Vasi Corojan (Korosán Vaszi), Petra Secheian (Szekelyán Petra), Moise Todor (Todor Moses), Molnár Mihály.

În conscriptie sunt pomenite şi: o vie părăginită şi un pruniş ale baronului Kemeny Simon, fântâna rece (Hideg Kut), drumul de tară care merge la Cluj, porumbişti, cânepişti ale sătenilor, pârâul fântânii reci (Hideg Kut patakja), locul cimitirului reformatilor, podul Fântânii reci (Hideg Kut hidja), fântâna olarului (Fazakas Kutja), un fânat îngrădit cu sălcii la capătul satului în tabla de jos, în Drăcime (Ördögseggben), drumul de tară care merge la Târgu Mureş, fânatul bisericii româneşti (Olá Eklesia szenafüve) (la hotarul cu Sămaselul), fântâna Crăciunului (Karácson Kuttya), o pădure a măieriştii spre Năoiu (cu lemn gros de constructie, cu ghindăriş, care nu este folosit, cu lemn la cer), pădurea bisericii reformate, o pădure a baronului folosită în comun cu sătenii, o pădure de spini şi tufe, spre drumul de tară care duce la Târgu Mureş, o livadă de pomi spre Sărmaşu, o pasune de păscut pentru vite numite hodăi (Hodályok), fierarul curtii, terenul intravilan parohial al Bisericii Unite, grădina de vărzărie alodială a baronului Kemény Simon, casele păstorilor, loc de cimitir al baronului Kemény György, alte cinci hurube ale satului, o hrubă sub pădure a pastorului pădurii, obligatia hurubaşilor de a secera 20 clăi şi a sotiilor lor de a toarce 2 fonti de torsură, obligatia hurubaşilor de a duce scrisori şi de a păstori hotarul, Valea Viei (Szöllö völgye), drumul de tară care duce la Gherla, vârful Năoiului (Novolyi Tetön), coasta de piatră (Kö haton), arabilul Bisericii Unite, cânepiştea iobagilor satului, coasta cu vii (Szöllö oldalan), via total pustiită a lui Orbány Istok, arabilul Bisericii Reformate (spre drumul care duce la Gherla), fânatul de împărtit al iobagilor satului, fânatul păstorului de vite al satului, pădurea sătească, lacul cu ştiuci (Csukás To), mina de piatră (Kö banya), coada lacului, iobagul slujeşte cu boii o zi pe săptămână la stăpânul de moşie şi dacă prinde boii în sâmbră (Csimborába), atunci slujeşte două zile, femeile iobagilor slujesc tot felul de munci şi, în timp urât, torc, tes şi fac alte munci de casă la curte; iobagii sunt datori cu câte un miel din zece, cu câte un coş de albine din zece la domni, dijmă din porci nu se obişnuieşte; dacă nu pot da dijmă din cauza sărăciei, prestează alte slujbe în schimb; pe an iobagii sunt datori să dea de Crăciun câte 1 găină, 10 ouă, 2 cupe de ovăz etc.;

Revolutia de la 1848-1849
În preajma Revolutiei de la 1848-1849, Câmpia Transilvaniei era tot mai mult implicată în sistemul capitalist de dezvoltare economică, fapt care solicita o productie tot mai mare de cereale dar şi de carne. Baronul Kemeny Domokos punea în vânzare, spre exemplu, în 1847, o cantitate de 3000 de feldere de porumb boabe de pe moşia sa din Cămăraşu. Acelaşi baron cultiva pe moşia din Cămăraşu trifoi şi sfeclă furajeră, pentru creşterea intensivă a animalelor. Achizitiona chiar, în 1847, porci pentru îngrasat, pe moşia din Cămăraşu. La începutul secolului al XIX-lea, acelaşi baron se angaja să doneze berăriei din Dej orzul necesar productiei. În 1807, de exemplu, de pe domeniul nobiliar al lui Kemeny se furniza 480 feldere de orz, cu 25 creitari feldera.

În tot acest avânt al dezvoltării economice, sarcinile care cădeau pe umerii poporului iobăgit erau tot mai mari. Astfel, „primăvara popoarelor”, cum este denumită revolutia de la 1848, a venit ca un moment de răscruce şi pentru locuitorii din Câmpia Transilvaniei, care au participat în număr mare la adunarea de la Blaj din 3/15 iunie 1848. Autoritatile au urmărit pe participantii la adunarea de pe Câmpul Libertatii, speriate de amploarea mişcării pentru libertate nationals şi socială. În Sâmboleni, în ultima partea a lunii mai 1848, locuitorii au trecut cu vitele pe pasunea baronului Kemeny Domokos, ca o sfidare a relatiilor feudale de până atunci. Comitele suprem al comitatului Cluj, informat asupra situatiei, a acuzat de instigare publică pe preotul Simion Pop şi pe taranii Indrei Cuc şi Alexandru Pop din Sâmboleni, participanti la adunarea de pe Câmpul Libertatii de la Blaj. Comitele suprem a dispus vicecomiteului Inczedi Zsigmond să investigheze cazul. Astfel, acest oficial a încercat sa-i ducă la Cămăraşu pe ciobanii şi pe locuitorii din Sâmboleni pentru cercetări, dar s-a opus preotul Simion Pop. Ceilalti doi participanti la Blaj erau acuzati că ar fi îndemnat pe locuitori „să se tină de hotărârile de la Blaj, să nu mai asculte de ordinele domnilor maghiari pentru că s-a terminat cu legile lor şi să respecte jurământul depus [de poporul român] la Blaj”. Preotul era acuzat de lezarea autoritatii oficialilor şi de instigare la nesupunere, motiv pentru care a fost arestat în 27 mai 1848 şi trimis la Cluj, la închisoare. Autoritatile au anuntat şi pe episcopul Ioan Lemeni de la Blaj, cerând mutarea preotului din Sâmboleni într-o localitate mică. A intervenit, însă, o delegatie de şapte locuitori din Sâmboleni, care s-a prezentat în 3 iunie 1848 la protopopul Ioan Crişan, depunând, în numele satului, o garantie pentru preotul lor şi cerând eliberarea lui. După trei zile, la 6 iunie, guvernatorul Transilvaniei dispune eliberarea preotului Simion Pop, pe garantie.

Dar sperantele locuitorilor din Sâmboleni în noua întorsătură a mersului istoriei nu s-au stins. În 13 iulie 1848, mai multi reprezentanti ai satului, printre care Urs Toma, Vasilica Pop, Todor Pelit, Vasile Luca, Vasilica Cionca, Savu Petean, Iuon Macarie şi Ioan Chiorean au reclamat pe moşier că a jefuit din pământurile obşteşti ale satului pe care comunitatea le detinea din vechime.
În toamna anului 1848, după cea de-a treia adunare de la Blaj, conducătorii Revolutiei Române din Transilvania organizează administratia românească a tarii, pe prefecturi şi tribunale. În Câmpia Transilvaniei era perfect, în octombrie 1848, Alexandru Bătrâneanu, care a numit tribun pe Vasile Simonis din Vişinel, tânăr de 25 de ani, peste satele: Cămăraşu, Legii, Petea, Palatca, Bărăi, Gădălin, Tăuşeni, Ghirişu Român. Tânărul tribun a dispus poporului din tribunatul său să se înarmeze, sa-si facă lănci. După ce a fost prins împreună cu prefectul Bătrâneanu, Vasile Simonis recunoaşte că a îndemnat poporul să nu respecte dispozitiile ministerului maghiar, să fie împotriva Uniunii Transilvaniei cu Ungaria, a mai îndemnat pe români să fie uniti în actiune. Se cunoaşte soarta tragică a primilor martiri ai Revolutiei Române: prefectul Alexandru Bătrâneanu şi tribunii Vasile Simonis şi Vasile Turcu, au fost spânzurati de autoritatile maghiare la marginea dinspre Someşeni a oraşului Cluj, la sfârşitul lunii octombrie 1848.

Încă înainte de moartea celor trei reprezentanti ai Revolutiei Române în Câmpia Transilvaniei, prefectura din această zonă s-a reorganizat, prefectul Bătrâneanu numit tribun peste satele din zona Cămăraşului pe Ioan Dan, soldat veteran lăsat la vatră, din Silivaşu de Câmpie, tribunatul său, cu numărul 1, se întindea peste satele Tagu, Tagşor, Silivaşu de Câmpie, Sărmaşu, Sărmaşel, Sângeorgiu de Câmpie şi Sânpetru de Câmpie.

După executia lui Alexandru Bătrâneanu, Vasile Simonis şi Vasile Turcu, prefectura Câmpiei s-a reorganizat, prefect fiind numit Constantin Romanu-Vivu, iar tribun peste satele din zona Cămăraşu a fost numit, de către Simion Bărnutiu, tânărul Gregoriu Bătrâneanu din Balda. El scrie, la 10 decembrie 1848, din Balda, lui Constantin Romanu-Vivu că Simion Bărnutiu l-a numit tribun peste Cămăraşu, Năoiu, Vişinelu, Balda, Sărmaşu, Sărmasel, Tuşin, Răzoare, Pogăceaua, Miheşu de Câmpie, Râciu, Zau de Câmpie, §aulia. Se semna: „tribun al V în Prefectura Câmpiei”.
Din păcate, începând cu sfârşitul lunii ianuarie 1848 s-a dezlăntuit teroarea instituită de insurgentii maghiari, constituiti în trupe de vânătoare, în zona Cămăraşu, conduse de vicecomitele Inczedi Zsigmond. Aceste trupe au început să facă incursiuni prin sate, dezarmând pe români, confiscându-le armele, lăncile, coasele etc. Au confiscat şi bani şi animale din satele Coasta, Cămăraşu, Tăuşeni, Mureşenii de Câmpie, Sava, Sucutard, Puini, Sântejude.

Marea teroare instituită apoi de războiul civil când din Transilvania a făcut victime şi în Cămăraşu, unde au fost executati tarani români, preotul Ioan Crişan şi tarani din Sâmboleni. În ianuarie 1849, insurgentii au împuşcat 1 bărbat român din Sâmboleni, în martie au împuşcat 4 bărbati români din Silivaşu de Câmpie, şi 9 din Sărmaşu, în aprilie 6 bărbati români din Tuşin şi exemplele atrocitatilor din Câmpia Transilvaniei pot continua.
Jertfele martirilor din zona actualei comune Cămăraşu rămân însă la baza edificiului constituirii unei noi lumi, moderne, pe ruinele unei întunecate constitutii medievale care au înlăntuit libertatea socială şi natională secole la rând.

Semnături pentru plenipotenta dată fruntaşilor români dr. Ioan Ratiu §i George Baritiu (1866)
La 24 septembrie 1866, reprezentantii politici ai românilor au acordat lui George Baritiu şi lui dr. Ioan Ratiu un mandat sau „plenipotentia” de a înainta împăratului de la Viena petitia românilor în problema drepturilor nationale, care să fie înaintată la 10 decembrie 1866. Pentru a se demonstra că „gravominele” (doleantele) cuprinse în petitie sunt ale întregii natiuni române din Transilvania, s-au organizat mai multe puncte de colectare a semnăturilor prin care cei doi fruntaşi politici români erau autorizati să reprezinte pe români, în general. Astfel, în Palatca, la 15 octombrie 1866 au semnat Plenipotenta nr. XVI şi Ioan German, paroh în Sâmboleni, Constantin Albonu, paroh în Cămăraşu şi Teodor Graur, notar în Sâmboleni, alături de alti intelectuali din Palatca, Miheşu de Câmpie, Balda, Sărmaşu, Crişeni, Suatu şi din alte sate din zonă. Toate semnăturile sunt publicate în ziarul „Federatiunea” din 1868. §i cu prilejul acestei mişcări politice româneşti, românii din actuala comună Cămăraşu au dat dovadă, prin reprezentantii lor că sunt alături de marile interese ale natiunii lor pentru propasire politică, socială şi natională.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918
Pentru românii din satele actualei comune Cămăraşu, actul desăvârşirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, prin alipirea Transilvaniei la Patria-Mamă a fost – ca şi pentru întreaga natiune română din Ardeal -un moment de răscruce pentru destinul lor, după secole de oprimare socială şi natională.
La 28 noiembrie 1918, în Cămăraşu s-au constituit Comitetul National local, garda natională locală, s-a ales delegatul comunei la adunarea de la Alba Iulia şi s-a exprimat în mod ferm dorinta: „Vrem să fim uniti cu România”.

Cu acest prilej s-a redactat următorul:

„Proces-verbal

luat în adunarea poporală tinută în ziua de 28 Novembre 1918, în comuna românească Cămăraşul deşert, fiind de fata poporul întreg
Dl Traian Hădărean, preot, deschide cu bucurie adunarea şi dă cuvântul dlui Ioan Pop, preot în Tagul mare
Dl Ioan Pop explică poporului însemnătatea zilelor de azi, constituirea Marelui Comitet Nationale Române din Arad, singurele stăpâniri de cari suntem datori să ascultăm.
De la 1848 încoace, zile aşa de hotărâtoare pentru neamul românesc nu am trăit.Întreabă poporul: Vrea să rămână mai departe sub stăpânirea maghiară sau vrea să stăpânim noi, Românii de acum, unindu-ne cu tara românească? Adunarea strigă într-un glas: Vrem să fim uniti cu România.
Propune să se aleagă comitet national din Cămăraşul deşert şi delegati pentru marea adunare nationals din Alba Iulia.
Poporul alege de membri în comitetul national pentru Cămăraşul Deşert pe: Traian Hădărean preot, preşedinte, Iosif Pop, plugar, Indrei Ispas I. Iacob, plugar, Ispas Indrei a Sanf., plugar, Ioan Bucur, plugar, Ioan Marină, plugar, Alesandru Chiorean, plugar, Simion Mocean, plugar, iar delegati pentru Alba Iulia: Mihăilă Moldovan, cu mandatul ca delegatul să voteze pentru unirea tuturor Românilor.
La propunerea D-lui Ioan Pop se hotăraste înfiintarea unei garde locale din 9 membri, sub comanda D-lui Iosif Molnar.
Ioan Michi, Iosif Utiu, Todor Pepen, George Varga, Ioan Moldovan…, Alexandru Michi, Alexandru Rus, Toader Moldovan.
Se hotăraste cu mare însufletire cumpărarea unui steag national şi arborarea lui pe biserică.
Adunarea se împrastie în cea mai deplină ordine.
D.c.m.s.Iosif Pop, notar, Traian Hădărean preşedinte, Iosif Pop, Ioan Marină, Alesandru Chiorean, Bucur Ioan, Simion Mocean + Indrei Ispas a Samf., + Indrei Ispas I. Iacob, prin Traian Hădărean.”