Învăţământ

La nivelul comunei există 4 şcoli, respectiv câte una în localităţile Cămăraşu şi Năoiu şi 2 în localitatea Sîmboleni. Clădirile şcolilor sunt specifice, respectiv au avut această destinaţie prin construcţie în satul reşedinţă din comună. Există o şcoală care funcţionează cu clasele I – VIII în centrul de comună. Celelalte şcoli sunt construcţii parter şi funcţionează cu clase I – IV. în prezent, toate şcolile funcţionează cu clase de elevi, la nivelul întregii comune sunt 324 elevi şi 120 preşcolari.Din punct de vedere al stării tehnice a construcţiilor, se poate aprecia ca starea este “bună”, la şcoala din centrul comunei şi “satisfăcătoare” la şcolile din satele aparţinătoare.

Ca urmare a creşterii în ultimii ani a numărului de preşcolari şi elevi în anul 2004 s-a dat în folosinţă o şcoală cu clasele l – IV la Cămăraşu şi în anul 2007 o şcoală nouă tot clasele l – IV la Năoiu. Grădiniţa din Cămăraşu funcţionează în prezent în clădirea retrocedată în anul 2006 Parohiei Reformate din Cămăraşu. Funcţionarea grădiniţei coabitează cu serviciile medicale (medic familie, medicul stomatolog şi punctul farmaceutic).

O primă istorie cunoscută a învatamântului pe teritoriul actual al comunei Cămăraşu a schitat-o fostul director al §colii din Cămăraşu, Alexandru Brehar, care citează un document semnat de preotul local în 1926 şi care pomeneşte faptul că anul de fundatie al şcolii este necunoscut şi că exista şcoală în 1870 şi de atunci a functionat până la data emiterii documentului.
Cert este faptul că la 8 septembrie 1865, comunitatea parohială greco-catolică din Cămăraşu încheia un „Instrument de dotatiune” pentru învatator, obligându-se sa-i achite acestuia un salariu de 30 florini şi 15 mierte de porumb (cf. Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania ctitor de Şcoală, p. 171). Profesorul Brehar citează pe bătrânul Mihai Moldovan, născut în 1875, care a declarat că el a învatat pe la diferite case particulare, nefiind local de şcoală, o clădire proprie a şcolii s-ar fi ridicat abia în jurul anului 1895. Cam aceeaşi situatie era şi cu şcolile din Năoiu şi Sâmboleni, scrie prof. Brehar, dându-le data înfiintarii acestora în 1887, respectiv 1886. §coala confesională reformată din Cămăraşu, conform monografiei prof. Brehar, a fost atestată din anul 1770, acesta având local propriu din 1893. Vechea clădire a şcolii româneşti din Cămăraşu s-a transformat în cămin cultural în 1946, şi abia în 1947-1947 s-a constituit localul în care functionează şi în prezent, cu adăugirile ulterioare.

Alte câteva repere cronologice privind învatamântul în Cămăraşu, precizate în monografia sus amintită sunt:

• 1949 – în cătunul Făgădauă din Sâmboleni se înfiintează o şcoală cu 4 clase;
• 1954-1955 – ia fiinta şcoala cu clasele I-IV în cătunul Ropota din Năoiu, într-o casă particulară;
• 1956-1959 – se construieşte un local de şcoală în cătunul Făgădauă din Sâmboleni;
• 1956-1957 – se înfiintează clasele V-VII şi în satele Năoiu şi Sâmboleni;
• Prin anii ’50, până în 1962 exista în Cămăraşu şi un internat, unde erau cazati elevi la clasele V-VII din Sărmasel, Tagşor şi Tagu (până în 1959 era în clădirea IAS-ului);
• 1959-1963 – se construieşte un local de şcoală în cătunul Ropota, cu două săli de clasă;
• 1959 – se construieşte un nou local de internat, lângă şcoala din Centrul civic al Cămăraşului, care după 1962 s-a transformat în săli de clasă;
• 1964 – toamna anului 1966 – se construieşte un nou local de şcoală în Cămăraşu.

Profesorul Brehar mai precizează că în perioada 1924-1945 au urmat şcoli medii 3 elevi din Cămăraşu, din care 2 au devenit învatatori şi unul ofiter, în perioada 1945-1964 au urmat şcoli medii şi superioare 7 elevi din Cămăraşu, devenind 2 învatatori, 2 profesori, 1 inginer agronom şi 2 medici, iar în perioada 1965-1980 au urmat şcoli medii şi superioare 24 elevi, din care 5 au devenit economişti, 4 ingineri, 3 profesori, 6 educatoare şi învatatoare, 4 ofiteri, 2 medici şi multi elevi au urmat şcoli profesionale.

În jurul anului 1980, din totalul de 43 de cadre didactice din comuna Cămăraşu, 2 din cele 5 educatoare făceau naveta, la fel 3 din cei 15 învatatori şi 20 din cei 23 profesori. Putini aveau domiciliul stabil în comună.
Numărul claselor, numărul elevilor şi al cadrelor didactice de la Şcoala din Cămăraşu era următorul (conform tabelelor întocmite de prof. Al. Brehar)

Biblioteca comunală

A fost înfiintată în anul 1964. La 31 octombrie 2006, biblioteca din Cămăraşu avea 10.495 volume. Are în dotare calculatoare, soft TUB, video, tv, casetofon. Cititori activi: 160. Până în 1990, bibliotecară a fost Melania Aurora Suciu. Din 1990, bibliotecară este Luminita Ispas.

Sănătate

Cabinetul medical din comună funcţionează în satul reşedinţă Cămăraşu, amenajat într-o construcţie care iniţial a avut destinaţia de locuinţă care în anul 2006 a fost retrocedată Parohiei Reformate din Cămăraşu. Cabinetul medical dispune de spaţii pentru 1 sala de consultaţie şi 1 sală de tratament. Clădirea dispensarului nu este bine întreţinută şi se prezintă într-o stare tehnică precară, fiind clădire veche necesitând reparaţii capitale urgente.

Cultura

În fiecare din cele 3 localităţi componente ale comunei Cămăraşu, există cămine culturale. Dintre aceste 2 cămine culturale, respectiv cele din Cămăraşu şi Sîmboleni funcţionează în clădiri specifice, iar cel din Năoiu a fost amenajat într-o clădire care iniţial a avut destinaţia de locuinţă.
Din punct de vedere al stării tehnice a construcţiilor, aceasta poate fi apreciată ca fiind bună la căminul cultural din satul reşedinţă de comună şi satisfăcătoare la construcţiile căminelor culturale din satele aparţinătoare. Se organizează sporadic activităţi în toate căminele culturale. Funcţionează din anul 2004 un ansamblu de dansuri populare ai copiilor Fiii Cămăraşului.

Cultele

Reprezentative în comuna Cămăraşu sunt, ortodox şi reformat. în satele comunei există 4 biserici din care 3 ortodoxe, câte una în fiecare sat şi 1 reformată în satul reşedinţă de comună, Cămăraşu. Biserica reformată din Cămăraşu figurează pe lista monumentelor istorice.

Etnografie

Unul dintre cei mai de seamă culegători de folclor din zona Cămăraşului de astăzi (inclusiv satele Năoiu şi Sâmboleni) a fost Traian Gherman (1879-1961), care a fost un profund cunoscător al credintelor şi obiceiurilor populare din Transilvania.
În lucrarea sa „Meteorologia populara”, apărută în revista „Comoara satelor” în perioada 1923-1926, publicată în volum în 1928 şi reeditată în 2002 la Editura Paideia, Traian Gherman a cules credinte şi obiceiuri populare legate de fenomenele meteorologice şi de la locuitorii din Sâmboleni, unde avea rude (familia preotului Ioan Gherman), în special de la Lica Negruş, de 60 de ani (în jurul anului 1914 când era terminată lucrarea) şi de la Iuliu Jecan, de 50 de ani (tot atunci). Astfel, din Sâmbotelec, cum apare Sâmboleniul în lucrare erau următoarele credinte:

a) Despre cum va fi vremea după visele oamenilor: Dacă „visezi cu zăpadă, e a soare, senin” („Auzită în Sâmbotelec, jud. Cojocna”)58.
b) Cum va fi vremea, după animalele de casă.
Vitele cornute: „Ziua sau noaptea, de vor zăcea răzlete e a vreme bună, iar de vor zăcea grămadă, una lângă alta, e a vreme moale, ori a furtuna” (Auzită de la Lica Negruş, de 70 de ani, din Sâmboleni, jud. Cojocna);
„Măgarii dacă zboară mai des decât de obicei, ori se bat, asemenea e semn de ploaie” (Sâmbotelec, Veza, Grindeni).
c) Cum va fi vremea după plante şi arbori:
„Fânul în claie de , adică moale la pipăit, e o vreme moale, iar de va fi aspru e a vreme buna” (Sâmbotelec, Rus Samoilă, 41 ani).
d) Cum va fi vremea după lună şi stele:
„Când va creşte luna, dacă e galbină e a vreme bună, iar dacă e roşie, e a vânt” (Sâmbotelec, L. Negruş).
e) După obiecte şi alimente din casă:
„Dacă e moale şoricu (şoric – Sâmbotelec […]) de pe slănină (clisă), sau curge slănina (se topeşte), e semn de vreme moale” (Sâmbotelec etc.).
f) După animale de casă şi păsări:
„Dacă, toamna, găinile se culcă târziu, anul următor va fi un an fără mană la hotar” (Iuliu Jecan, Sâmbotelec; M. Mondula, Buşag).
„Dacă, toamna, porumbeii se întorc târziu de pe hotar, va urma un an fără roadă, iar dacă se întorc acasă cu mult înainte de înserat ori stau pe acasă, e semn de an mănos” (Iuliu Jecan, Sâmbotelec). Traian Gherman a mai cules următoarele credinte populare referitoare la meteorologia din Sâmboleni:
„Dacă toamna nu e mâncat cucuruzul de cioare şi grauri e semn de toamnă lungă.”
„Când toamna muşunoaiele furnicilor (furnicarii sunt mari, şi iarna va fi aşa.”
„Dacă plouă în iunie, va fi grâu, dar nu va fi mălai.”
„Spun bătrânii, ca o traditie moştenită că vremurile peste an se repetesc tot din optzeci în optzeci de ani.” (Lica Negruş)
„O credinta asemenea latită e că nu e bine să bătuceşti mere sau să le tai cu cutitul înainte de Sân-Petru, că grindina va bate semănăturile, cum bătuceşti mărul. Părintii poartă mare grijă de copii, ca nu cumva aceştia să bătucească mere înainte de Sân-Petru.”
„Când se iveşte luna, dacă e galbină e a vreme bună, iar dacă e roşie, e a vânt.” (Lica Negruş)
„Când volbura se ridică drept în sus, e semn de secetă, iar când se ridică de-a curmezişul e semn de ploaie.” (Lica Negruş)
„Fânul în claie de „va fi îngăduit”, adică moale la pipăit e a vreme moale, iar de va fi aspru e a vreme bună.” (Rus Samoilă, 41 ani)
Desigur că şi alte gazete din Transilvania secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX au publicat aspecte etnografice despre teritoriul actual al comunei Cămăraşu şi a căror cercetare vor întregi tabloul unei interesante şi pitoreşti fresce, viu colorate, a vietii spirituale a locuitorilor din zonă de-a lungul timpului.

Obiceiuri

Tăiatul porcului
De obicei, cu câteva zile înainte de Crăciun, fiecare locuitor taie unul sau doi porci. Pregătirile se fac cu o zi înainte. Pentru că această lucrare nu poate fi făcută de unul singur, participă şi rudele mai apropiate, care vin de dimineata şi ajută gazda până la gata, adică: tăiatul porcului, despicarea. La masa de prânz, cei care ajută sunt serviti cu carne proaspăt gătită, alături de mămăliga tăiată cu ata, vin şi tuică de prune. Urmează făcutul cârnatilor, caltaboşilor (maioşului), chişca, jumărilor, caşului de porc. De asemenea, slănina se pune în saramură, la fel şi oasele, care după o perioadă se dau la fum.

Tăierea porcilor avea loc într-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), şi într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori sau dimineata. De altfel, functia rituală a sacrificiului este bine evidentiată de informatiile etnografice: „La tăiere nu trebuie să stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite nimeni” (Pamfile, 1914, p. 118) şi altele.

Măsuratul oilor (Împreunatul)
Măsuratul oilor se tine de obicei prin luna mai. La măsuratul oilor participă cei care şi-au dat oile în pază la un pastor (cei care nu pot sa-si păzească oile, fie că au prea putine, fie că se ocupă cu altceva), care are mai multe oi, acesta obligându-se să aibă grijă de ele, iar la sfârşitul anului, toamna, sa-i dea o anumită cantitate de brânză, stabilită dinainte. I se spune măsuratul oilor, pentru că atunci se măsoară cât lapte are fiecare oaie, măsurarea făcându-se cu „oca”. După măsurare, se pregăteşte un prânz bine asortat: miei fripti, mămăligă caldă, tuică de prune. Această petrecere are loc în aer liber, la locul unde este stâna.

Sfeştania casei
Există obiceiul ca după terminarea constructiei unei case, să se cheme preotul pentru a face sfintirea acesteia printr-o slujbă specială în casa nouă, când se spun rugăciuni, se stropeşte fiecare colt al casei cu apă sfintită şi se face cruce cu lumânarea, arzând pe peretele interior al camerelor. După terminarea slujbei urmează o petrecere la care participă rudele apropiate ale noilor proprietari.

Sânzienele
Cununa de Sânziene
Întrucât sărbătoarea Sânzienelor se suprapune peste solstitiul de vară, moment important în derularea timpului calendaristic, aceasta era însotită de numeroase practici de divinatie, de prospectare magică a ceea ce se va întâmpla în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Tehnica cea mai obişnuită constă în împletirea din flori, în special din flori de sânziene, a unei coronite şi aruncarea ei pe casa sau în oborul vitelor. „Se obişnuieşte a se face de către fete şi flăcăi, în dimineata Sânzienelor, înainte de a răsări soarele, câte o cunună de sânziene cu care se duc la ocolul vitelor, unde o aruncă. Dacă cununa este a unei fete şi de cunună se anină mai întâi o vita tânără, ursitul, adică viitorul sot al fetei va fi tânăr; dacă se anină o vita bătrână, viitorul ei ursit va fi om în vârsta” (Pamfile, 1910, p. 91); “Cununile bărbatilor sunt împletite în formă de cruce, iar cele împletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare îsi aruncă cununa sa, iar reprezentantii pe cele ale absentilor. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acel a cui este sau pentru care s-a pomenit va avea bucurii, îi va merge bine; dacă, dimpotrivă, va cădea, este semn vădit pentru acela ca-i va merge rău şi poate chiar că va muri” (Pamfile, 1910, p. 93).

Locul aparte al Sânzienelor în Calendarul popular este subliniat , de culegerea rituală a plantelor de leac (sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, spânzul, sulfina şi altele) şi de indicarea celei mai mari zile din an, a solstitiului de vara, prin doua repere importante: înfloritul sânzienelor şi amutirea cucului. Marcând perioada de coacere a recoltelor de grâu, orz, secară, Sânzienele prezentau o valoare generală.

În ziua de 24 iunie (Târgul Cămăra§ului), în preajma solstitiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută în Cămăraşu sub denumirea de Sânziene.
În dimineata de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, tinerii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronite şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronita rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când coronita, alunecă spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.

Tot în ziua de 24 iunie, înainte de răsăritul soarelui, tinerii din Cămăraşu pregăteau căni din lut şi din sticlă pentru a culege de pe câmp frăgute (pomnite, pocnite, pognite). O parte o consumau ei, iar o parte o aducea familiei. Apoi mergeau la Biserică. După terminarea slujbei la Târgul Cămăraşului (Târgul cireşelor) care se tinea pe ulitele din jurul Bisericii. La acest târg veneau grupuri de tineri – fete şi feciori din satele vecine, fiecare grup fiind însotit de muzicanti, şi se încingea o horă care tinea până seara târziu. Tinerii din Cămăraşu purtau costume populare. Feciorii purtau cămasa albă (tesută din bumbac la războiul de tesut) şi pantaloni tesuti tot din bumbac la război. Pe cap purtau o pălărie din paie (clop) împodobit cu flori de muşcată şi măghiran. La brâu purtau cei care nu aveau curea, o năframă (basma). Fetele purtau costum popular format din zadie, poale largi şi poale strâmte şi cămasa albă cu cusături. Pe cap, fetele purtau o pălărie din paie, împodobită cu panglici colorate. Fetele purtau părul împletit în două „cosite” cu panglici.

Obiceiuri de Sf. Gheorghe
În seara precedentă zilei de 23 aprilie, fiecare gazdă punea la portile curtilor, uşile şi ferestrele caselor, grajdul animalelor cotetele de păsări, crengi de rugi (măcieş) pentru alungarea spiritelor rele (strigoi). În aceeaşi seară, feciorii se organizau în două grupuri şi se deplasau pe dealuri, în locuri mai înalte de unde strigau reciproc diferite realitati cotidiene (întâmplări hazlii, despre fete nemăritate, feciori burlaci , relatii extraconjugale).